Era anul 1999, și tocmai ce împlineam o lună de când mă mutasem la București. Locuiam în gazdă undeva la capătul cartierului Militari, într-un bloc din bucătăria căruia îl vedeam pe vecinul meu din Pitești cum își gătea omletă în fiecare dimineață. Așa departe stăteam în Militari. Mergeam pe jos până la capătul liniei 336 vreo 10 minute. Apoi mă mutam la metrou. Apoi alte zeci de minute ca să vizitez piața romană. Într-una din zile, de pe geamul
autobuzului văd pe una din vitrinele locașului de cult culinar Sheriffs Pizza un anunț de angajare. Cum nu prea eram roz cu bănuții luați de acasă, m-am așezat și eu la ofertă. O negociere scurtă cu arabul șef de
tură avu loc:
fiecare zi de la 7 la șabte seara. Apoi cealaltă săbtăbână de la 2 la 11 noabtea..
așa..