Crescut într-un oraș frumos și mic de provincie, ca toți ceilalți prieteni ai mei spre sfârșitul liceului nu vorbeam decât despre “cum o să fie când plecăm la facultate”. Nu mă înțelegeți greșit, frumos la mine acasă dar mult prea liniște. Ne făcusem deja o hartă a Bucureștiului, auzisem de Regie, Club A, Lăptărie, “la coloane”, deja îl vedeam, deja mă plimbam prin locurile acelea.
Am ajuns la București. Nimic din ce-mi închipuiam nu era acolo. Era mult mai interesant.
În tăvălugul acela al anilor 90’ combinat cu experiența puștiului proaspăt venit la capitală, Bucureștiul mi s-a părut un monstru amenințător și haios în același timp, care îmi spunea cu toată gura lui spurcată și zâmbitoare: “Hai, îmblânzește-mă”. Oamenii mi se păreau diferiți de cei de-acasă, mai direcți, mai înfricoșători, mai artiști, mai neașteptați, mai curajoși, clar de aici se dădea ora exactă în multe treburi care mă interesau. Aveam impresia că oricine pe stradă aș fi întrebat, ar avea o poveste de viață uluitoare. Iar fetele…Dumnezeule, nu mai văzusem așa ceva.
Asta se întâmpla acum 15-16 ani. La un moment dat viața a decis să continuie și mânat de ambiții internaționale am plecat din țară. După ceva timp, la fel ca orice expat român melancolic din America de Nord am început să realizez ce am lăsat în urmă și am decis să mă întorc și astfel am re-descoperit orașul căruia îi zic “al meu”. Eu fiind ceva mai matur, mai atent, cu niște filtre pe care doar trecerea anilor ți le pot da, am început să-l re-explorez. Oamenii, la fel de colorați și interesanți, fetele și mai frumoase, iar orașul și mai nebun. Am decis să-l îmblânzesc din nou și să-l re-cunosc. La fel ca atunci când am fost prima oară la Amsterdam și fără hartă, fără telefon, l-am bătut în lung și în lat la picior. Și acum îmi configurez traseele prin oraș asigurându-mă că trec de fiecare dată pe o stradă pe care nu am mai fost. Și am început să-mi cartografiez singur orașul. Am dat peste locuri unde se mănâncă din țări mai exotice decât te-ai aștepta să găsești în România, am găsit bere din India, am găsit probabil ultimul pălărier clasic – personaj din Caragiale, nu alta -, multe lucruri de care nu știai că ai nevoie de ele până nu le afli, cât despre locurile de distracție… încă le sondez.
#openyourcity
Eu cred că nu doar turiștii ar trebui să exploreze orașul, ci și cei care locuiesc în el. Cădem așa de ușor în obiceiuri și tipare încât uităm de natura noastră implicit exploratoare și astfel ratăm locuri interesante și o dată cu ele, șansa de a întâlni oameni interesanți care din nou, îți deschid mai mult evantaiul de posibilități. Până la urmă experiența de viață e constituită din interacțiunile cu oamenii și locurile în care ia loc viața însăși. N-ar fi păcat să trecem pe lângă ele?
openyourcity – Gabriel Maga
Acum am aflat ca fascinația pentru orașul-mai-puțin-văzut ne adună în rânduri destul de mari iar Heineken a venit cu o inițiativă simplă și genială.
Campania #openyourcity transformă această jungla urbană într-o experientă autentică.
Conceptul e simplu: găsești un loc inedit, interesant, cool sau pur si simplu frumos, îi faci o poză cu același hashtag #openyourcity și o urci în aplicația Heineken. Automat ea intră în competiție dar mai important, cineva va afla unde poate să bea un Indian ale, sau unde este cel mai aberant karaoke bar. Sau unde să-și facă o pălărie interbelică.
#openyourcity Gabriel Maga
