Tatăl meu este un avid consumator de muzică. Țin minte că înainte de ’89 nu prea vedeam în magazin sau la cineva vreun disc care să nu fie deja acasă la mine. Are o colecție de câteva sute de discuri de vinil care majoritatea sunt marca Electrecord. De la povești pentru copii, muzică clasică până la jazz și bine cunoscutele șlagăre cu care noi, aștia de peste 30 de ani, le ținem minte.

Pentru cine nu știe, Electrecord a venit în existență ca fabrică de discuri în ’32, ulterior devenind, după naționalizarea din ‘48, singura casă de discuri din perioada comunistă, conținutul publicat fiind strict supervizat de partid. Pentru muzicieni și fonograme era singurul cămin disponibil.

aici a avut primul congres secret al partidului comunist în anii ’20

Mai interesantă este însă povestea studioului în care s-au creeat aceste fonograme. O clădire interbelică cu nuanțe de simetrie gotică ascunsă undeva în spatele unor blocuri din centru, care a fost inițial biserică catolică, apoi cinematograf. Ce nu știe publicul larg este că unul din motivele pentru care această clădire a scăpat de demolare în perioada victoriei socialismului asupra sărăciei, este faptul că aici a avut primul congres secret al partidului comunist în anii ’20, lucru care a înmuiat inima iubitului conducător, cartierul din zonă cumva trebuind să fie proiectat în jurul ei.

Am intrat prima oară aici cu Vunk anul trecut ca să folosim locul pentru repetițiile turneului unplugged. Prima senzație pe care o ai instantaneu când intri este una de familiaritate și vă spun și de ce: acustica sălii este imprimată pe atâtea mii de discuri încât caracterul sonor al ei există adânc impregnat în conștiința comună a generațiilor melomane până în anii ’90.

#openyourcity: Electrecord

Așa rudimentar cum păreau să sune producțiile acela vechi, când ajungi în locul în care se producea magia înțelegi procesul complex și munca sisifică din spatele lor. Țin să amintesc că vorbesc de perioada pre-ProTools, autotune, etc. Ce cântai aia era și totul depindea de amplasamentul microfoanelor, talentul artiștilor și răbdarea tehnicienilor. Nouă ne-a plăcut atât de mult acustica sălii încât acum suntem din nou aici unde imprimăm noul album așa cum se facea pe vremuri (nu pe bandă magnetică dar cu microfoane pe tobe, amplificatoare de chitară și tot tacâmul) De ce? pentru că ne place să fim old-school din când în când și pentru că ne doream și noi să facem parte din catalogul ăla de artiști care au lăsat dâra lor în univers aici. Și pentru că nu există room mai bun de tobe în toată România.
#openyourcity: electrecord

Normal că o dată intrat aici m-am împrietenit cu unul din (puținii care au mai rămas) domni care au grijă de studio și am început să-mi bag nasul prin toate cotloanele unde am găsit câteva piese de echipament care probabil sunt niște diamante pentru colecționarii de gen pe ebay. Locul întreg mustește de istorie muzicală iar mobilierul, birourile și appliance-urile reminiscente perioadei comuniste și sărac întreținute au un plus de autencititate care te conectează și mai bine cu era de aur a Electrecordului când era cel mai mare “hub” muzical din România.Electrecord, #openyourcity

Studioul este încă deschis și se poate vizita de potențialii clienți care ar dori să-l închirieze, dar cred că pentru oricare nostalgic al muzicii românești vechi ar fi o experiență aproape mistică să fii în locul unde s-a imprimat soundtrackul copilăriei tale.

Sunt un #cityinsider Heineken iar asta este povestea mea de azi. Ești invitat să contribui și tu, apelând la aplicația Heineken, și, astfel, ajutându-ne reciproc.

#OpenYourCity si lasă un pont despre oraș, fie el București, fie altul.